Fata in rochie galbena

De-as putea, ti-as spune ca n-am stiut niciodata culoarea parului tau, dar asta pentru ca te iubeam inainte sa te cunosc.

De-as putea, ti-as spune ca cel mai mult iubeam cand te incruntai, dar asta pentru ca ochii tai erau mai calzi decat soarele.

De-as putea, ti-as spune ca mi-au placut mereu impacarile, dar asta pentru ca ma faceau sa te iubesc mai mult.

De-as putea, ti-as spune milioanele de povesti ce s-au strans la mine in suflet, dar asta pentru ca tu faci parte din toate.

De-as putea, ti-as spune ca te-ai inselat cand ai zis ca timpul le va vindeca pe toate, dar asta pentru ca nu ai iubit niciodata cu adevarat.

De-as putea, ti-as spune  ca vocea ta mi-a calauzit lacrimile dupa ce ai plecat, dar asta pentru ca m-am simtit bine suferind.

De-as putea, ti-as spune  sa vii langa mine sa privesti in jos, dar asta pentru ca vreau sa stii si tu cum arata abisul.

De-as putea, ti-as spune sa ma mai privesti o data in ochi, dar asta pentru a simti ultima data acel fior cu care incepe totul.

De-as putea, te-as invita la mine in suflet la un ceai, dar e prea mare dezordinea de cand ai plecat…asa ca …de-as putea…nu ti-as mai spune nimic , dar asta pentru ca niciodata nu m-am priceput la cuvinte ca tine si stim amandoi cum ranesc cuvintele…

Medicamente

Nu te îndrăgosti de o femeie care citește, de o femeie care simte prea mult, de o femeie care scrie… Nu te îndrăgosti de o femeie cultă, plină de vrajă, pasională, nebună. Nu te îndrăgosti de o femeie care gândește, care știe ea ce știe, și, mai mult, știe să zboare; o femeie sigură de ea însăși. Nu te îndrăgosti de o femeie care râde sau plânge când face dragoste, care știe să-și preschimbe trupul în spirit; și, cu atât mai puțin, de una care să iubească poezia (ele sunt cele mai periculoase), sau care să stea o jumătate de oră contemplând o pictură și care să nu știe să trăiască fără muzică. Nu te îndrăgosti de o femeie însuflețită, lucidă și ireverențioasă. Să nu-ți dorești să te îndrăgostești de o asemenea femeie. Pentru că, atunci când te îndrăgostești de o femeie ca ea, fie că rămâne cu tine sau nu, fie că te iubește sau nu, de la ea, de lângă o asemenea femeie, nu te mai întorci NICIODATĂ…Corneliu Vadim Tudor

Prima zi din restul vieții mele…

Nu sunt persoana care să își propună rezoluții cu fiecare început de an, dar  de această dată chiar îmi doresc cu ardoare un  lucru:  să te uit…să șterg orice urmă legată de tine…să uit că ai existat vreodată…să mă trezesc de dimineață și să nu-mi amintesc cine ești.

Nu mai pot trăi in felul acesta, pur și simplu e mult prea chinuitor. Zilele au devenit un teatru ieftin jucat de un actor fără talent care la căderea întunericului își aruncă  masca zâmbitoare dezgolind un suflet sfărâmat în milioane de cioburi.

M-am pierdut definitiv…nu mai am niciun reper…am pierdut sensul existenței acum mult timp. Erai flacăra ce mă ghida prin furtunile vieții, erai minunea mea trimisă să mă salveze din rătăcirea în care mă aflam. Nu, tu nu ai nicio vină…eu te-am îndepărtat…nu pentru că nu te-am înțeles…ci pentru că mi-a fost teamă de ce înțelesesem.

Tu, ca o Clementine („Eternal sunshine of the spotless mind” – unul dintre cele mai romantice filme), m-ai șters din  amintirile tale,  dar știu ca undeva într-un colț ascuns și prăfuit al sufletului încă mai păstrezi măcar un moment frumos legat de noi. Eu, ca un Joel, o să fac același lucru….Da…o să te uit și gata!

Ce simplu a fost…dar astăzi te-am zărit și atunci am realizat ceva:

NU…nu pot să te uit pentru că știu că atunci când te voi reîntâlni mă voi îndrăgosti din nou de tine chiar dacă nu te voi recunoaște.

NU…nu pot să te uit pentru că nu am dreptul să uit cel mai frumos lucru ce mi s-a întâmplat.

NU…nu pot să te uit pentru că vreau să sufăr până la ultima picătura de luciditate, asta e penitența mea.

NU…NU VREAU să te uit pentru că te iubesc…

Love Story

Ți-am scris în gând poeme îndurerate
Cu stihuri rupte din al meu amor,
Cu stângăcia unei inimi înghețate
De-atâtea ierni ce au trecut în zbor…

Ți-am desenat în suflet mii de șoapte
Cu lacrimi și suspin eu le-am pictat,
Regrete și amar acum au devenit deșarte
Căci al tău zâmbet e de mult plecat…

Ți-am intonat sub stelele din noapte
Amare elegii pe note de pian,
Ca două entități rămân îngemănate
Doar al meu dor și bietul Clayderman…

Să te privesc acum la ceas de seară
Îmi poartă gândul în trecut, departe,
Ca primul fum din ultima țigară
Al unui suflet condamnat la moarte.

 

Ai pierdut

Vreme mohorata, ploaie, vant, o cana de ceai , muzica relaxanta. Acestea sunt pentru tine ingredientele cu care reusesti mereu sa privesti inauntrul tau, sa redescoperi un nou „eu”. E o stare vecina cu depresia dar nu atat de dureroasa. E starea care te face sa devii creativ si totodata trist. Nu stiu cum ai ajuns sa preferi o astfel de zi in locul uneia cu soare si bucurie, tu care erai atat de „plin de viata”…Poate ca te-ai „pierdut” pe undeva, poate ai uitat cum sa traiesti…clar asta s-a intamplat.Ti-ai pierdut idealurile, micile bucurii ale vietii, placerea de a sta de vorba cu prietenii…dar…ceea ce te inspaimanta…e ca iti place aceasta stare. Stiu ca meriti pe deplin aceasta ratacire a sufletului, acesta tristete chinuitoare pentru ca ai gresit si trebuie sa platesti. Ai gresit fata de ea….ai gresit fata de tine…
Ce sentiment superb este iubirea, aceasta „regina” a trairilor sufletesti, cand totul incepe si se termina cu persoana iubita si pare ca nimic nu-ti poate sta in cale. Totul e doar un basm dintr-o carte cu un numar infinit de pagini. Dar intr-o buna zi intorci o fila si descoperi ca paginile s-au terminat. „Regina” isi dezvaluie partea intunecata. Ceva parca se rupe in tine si brusc nu te mai recunosti.Sufletul devine un morman de cioburi si te simti pierdut intr-o lume pe care ai abandonat-o doar pentru a trai intr-un basm. Si atunci realizezi greseala facuta: ti-ai mizat inima si ai pierdut-o definitiv. Si cu fiecare zi ce trece speri ca totul se va repara, ca totul va reveni la normal, ca vei ajunge iar acea persoana „plina de viata”. Dar ca sa participi la un nou „joc” ai nevoie de o miza…iar tu nu mai ai ce pune pe masa. Ai pierdut definitiv.

Și…

Și la-nceput a fost o simplă joacă
          a două minți avide, însetate,
Și pas cu pas a început să-mi placă
          să te iubesc ca pe ceva aparte.

Și timpul parcă nu avea răbdare
          când ne vorbeam târziu, în miez de noapte,
Și m-aș fi dus în zbor până la soare
          să îți ascund surâsul, ochii, șoapte.

Și te-am rănit de-atâtea ori prostește
          cuvinte reci în minte ți-am sădit,
Și m-ai iertat mereu cu a ta blândețe
          din al tău suflet pur și fericit.

Și te iubeam…da te iubeam orbește
          căci am crezut că-mi aparții pe veci,
Și n-a rămas decât durerea ce strivește
          când într-o zi te-ai hotărât să pleci.

Și ai lăsat în urmă doar tăcere
          cu al meu zâmbet în grabă ai fugit,
Și-aveam nevoie doar de-o mângâiere
          pe al meu suflet gol și pustiit.

Și acum că am ajuns ca doi străini
          sunt doar un trup de viață părăsit,
Și-aș vrea tristețea de pe chip să îmi alini
          dar totuși tu nu cred că m-ai iubit…