Love Story

Ți-am scris în gând poeme îndurerate
Cu stihuri rupte din al meu amor,
Cu stângăcia unei inimi înghețate
De-atâtea ierni ce au trecut în zbor…

Ți-am desenat în suflet mii de șoapte
Cu lacrimi și suspin eu le-am pictat,
Regrete și amar acum au devenit deșarte
Căci al tău zâmbet e de mult plecat…

Ți-am intonat sub stelele din noapte
Amare elegii pe note de pian,
Ca două entități rămân îngemănate
Doar al meu dor și bietul Clayderman…

Să te privesc acum la ceas de seară
Îmi poartă gândul în trecut, departe,
Ca primul fum din ultima țigară
Al unui suflet condamnat la moarte.

 

Anunțuri

Ai pierdut

Vreme mohorata, ploaie, vant, o cana de ceai , muzica relaxanta. Acestea sunt pentru tine ingredientele cu care reusesti mereu sa privesti inauntrul tau, sa redescoperi un nou „eu”. E o stare vecina cu depresia dar nu atat de dureroasa. E starea care te face sa devii creativ si totodata trist. Nu stiu cum ai ajuns sa preferi o astfel de zi in locul uneia cu soare si bucurie, tu care erai atat de „plin de viata”…Poate ca te-ai „pierdut” pe undeva, poate ai uitat cum sa traiesti…clar asta s-a intamplat.Ti-ai pierdut idealurile, micile bucurii ale vietii, placerea de a sta de vorba cu prietenii…dar…ceea ce te inspaimanta…e ca iti place aceasta stare. Stiu ca meriti pe deplin aceasta ratacire a sufletului, acesta tristete chinuitoare pentru ca ai gresit si trebuie sa platesti. Ai gresit fata de ea….ai gresit fata de tine…
Ce sentiment superb este iubirea, aceasta „regina” a trairilor sufletesti, cand totul incepe si se termina cu persoana iubita si pare ca nimic nu-ti poate sta in cale. Totul e doar un basm dintr-o carte cu un numar infinit de pagini. Dar intr-o buna zi intorci o fila si descoperi ca paginile s-au terminat. „Regina” isi dezvaluie partea intunecata. Ceva parca se rupe in tine si brusc nu te mai recunosti.Sufletul devine un morman de cioburi si te simti pierdut intr-o lume pe care ai abandonat-o doar pentru a trai intr-un basm. Si atunci realizezi greseala facuta: ti-ai mizat inima si ai pierdut-o definitiv. Si cu fiecare zi ce trece speri ca totul se va repara, ca totul va reveni la normal, ca vei ajunge iar acea persoana „plina de viata”. Dar ca sa participi la un nou „joc” ai nevoie de o miza…iar tu nu mai ai ce pune pe masa. Ai pierdut definitiv.

Și…

Și la-nceput a fost o simplă joacă
          a două minți avide, însetate,
Și pas cu pas a început să-mi placă
          să te iubesc ca pe ceva aparte.

Și timpul parcă nu avea răbdare
          când ne vorbeam târziu, în miez de noapte,
Și m-aș fi dus în zbor până la soare
          să îți ascund surâsul, ochii, șoapte.

Și te-am rănit de-atâtea ori prostește
          cuvinte reci în minte ți-am sădit,
Și m-ai iertat mereu cu a ta blândețe
          din al tău suflet pur și fericit.

Și te iubeam…da te iubeam orbește
          căci am crezut că-mi aparții pe veci,
Și n-a rămas decât durerea ce strivește
          când într-o zi te-ai hotărât să pleci.

Și ai lăsat în urmă doar tăcere
          cu al meu zâmbet în grabă ai fugit,
Și-aveam nevoie doar de-o mângâiere
          pe al meu suflet gol și pustiit.

Și acum că am ajuns ca doi străini
          sunt doar un trup de viață părăsit,
Și-aș vrea tristețea de pe chip să îmi alini
          dar totuși tu nu cred că m-ai iubit…