Și…

Și la-nceput a fost o simplă joacă
          a două minți avide, însetate,
Și pas cu pas a început să-mi placă
          să te iubesc ca pe ceva aparte.

Și timpul parcă nu avea răbdare
          când ne vorbeam târziu, în miez de noapte,
Și m-aș fi dus în zbor până la soare
          să îți ascund surâsul, ochii, șoapte.

Și te-am rănit de-atâtea ori prostește
          cuvinte reci în minte ți-am sădit,
Și m-ai iertat mereu cu a ta blândețe
          din al tău suflet pur și fericit.

Și te iubeam…da te iubeam orbește
          căci am crezut că-mi aparții pe veci,
Și n-a rămas decât durerea ce strivește
          când într-o zi te-ai hotărât să pleci.

Și ai lăsat în urmă doar tăcere
          cu al meu zâmbet în grabă ai fugit,
Și-aveam nevoie doar de-o mângâiere
          pe al meu suflet gol și pustiit.

Și acum că am ajuns ca doi străini
          sunt doar un trup de viață părăsit,
Și-aș vrea tristețea de pe chip să îmi alini
          dar totuși tu nu cred că m-ai iubit…